Liderii formatului București 9, reuniți înaintea summitului de la Vilnius, au asigurat că vor spori prezența militară pe întreg flancul estic și au condamnat acțiunile Rusiei și Belarusului, care susține agresiunea din Ucraina.

Șefii de stat ai țărilor membre ale grupului București 9 (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Republica Slovacă), alături de președintele SUA și secretarul general al NATO, s-au întrunit la un an de la invadarea Ucrainei de către Rusia.

În cadrul ședinței, cei prezenți au declarat că Rusia “a distrus pacea și securitatea Europei, după ce a încercat să supună Ucraina cu forța.” În acest context, Rusia a fost descrisă drept cea mai mare ameninţare asupra securității NATO, motiv pentru care vor spori prezenţa militară defensivă pe întreg flancul estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, în conformitate cu prevederile summitului de la Madrid.

Liderii au asigurat că vinovații pentru atrocitățile făcute asupra civililor, dar și cei care îi susțin, vor fi pedepsiți, condamnând totodată și Belarusul despre care au spus că facilitează în mod activ războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”. 

Oficialii au vorbit și despre “întâmpinarea în curând” în NATO a statelor care au început procesul de aderare, Suedia și Finlanda. Totodată, au reamintit că vor continua să sprijine eforturile Ucrainei de a-și apăra și recupera teritoriul, cât timp va fi nevoie. “Viitorul Ucrainei se află în Europa. Susținem cu fermitate aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei”, au adăugat liderii.

De asemenea, aceștia au declarat și că sunt pregătiți să coopereze și să sprijine Republica Moldova, Georgia, Bosnia și Herțegovina, cele mai predispuse țări influențelor care vin de la Kremlin, în zona estică și sudică a Alianței.

Au conchis declarând: Rusia a greșit grav prin invadarea Ucrainei și prin subminarea ordinii internaționale bazate pe reguli. Suntem mai puternici și mai uniți ca niciodată, reafirmând legătura transatlantică durabilă dintre națiunile noastre. Vom continua să depunem eforturi pentru pace, securitate și stabilitate în întreaga zonă euro-atlantică.”

Comunicatul Liderilor B9

Folosim cookies