Parlamentul European a adoptat proiectul pentru interzicerea vânzării de mașini noi cu motoare termice, începând cu 2035. Consiliul a agreat acordul și mai trebuie să dea doar votul formal.

Proiectul care stabilește noile obiective de reducere a emisiilor de CO2 a fost votat cu 340 de voturi “pentru”, 279  “împotrivă” și 21 de abțineri. Eurodeputații și Consiliul European au agreat deja acordul, iar partea din urmă mai trebuie să dea un vot final, pentru ca regulamentul să se aplice.

Cea mai importantă măsură este interzicerea vânzării de autoturisme și vehicule comerciale ușoare noi pe benzină și pe motorină, din 2035. Obiectivele intermediare de reducere a emisiilor pentru 2030 sunt stabilite la 55% pentru autoturisme și la 50% pentru camionete, explică Parlamentul European într-un comunicat de presă.

Instituția mai informează că producătorii cu volume mici de vânzare (între o mie și 10 mii de unități) pot beneficia de derogări până în 2035, iar cei cu volume foarte mici (până într-o mie de unități) pot fi chiar scutiți.

Surse alternative: Comunicatul Parlamentului European, Reuters

Foto: Thorsten Nilson | Dreamstime.com

Folosim cookies