Presa de stat din China anunță că “autoritățile au depistat un obiect zburător neidentificat în estul țării și se pregătesc să-l doboare”, fără a oferi alte detalii. În ultimele două zile, și Armata SUA a anunțat că a doborât obiecte similare.

Potrivit autorităților chineze, citate de presa de stat, “obiectul zburător neidentificat” se află în prezent deasupra orașului Rizhao din provincia Shandong, urmând să fie doborât. Oficialii chinezi au emis și o avertizare către pescari pentru a evita zona de coastă.

Deși nu oferă mai multe informații, acest anunț are loc într-un context internațional tensionat. Statele Unite au doborât în urmă cu o săptămână un balon al Chinei, bănuit că era folosit pentru spionaj. Ulterior, vineri noapte, Armata SUA a doborât “un obiect zburător cilindric la mare altitudine” deasupra statului Alaska. Sâmbătă seara, a distrus un al doilea  astfel de obiect deasupra Canadei, însă rămășițele acestuia nu au fost găsite încă, potrivit premierului canadian.

Totodată, sâmbătă seara, spațiul aerian de deasupra statului Montana, în vestul SUA, a fost închis temporar, după ce a fost detectată o “anomalie radar”, dar niciun obiect nu a fost găsit de către avioanele de vânătoare trimise să investigheze. 

Surse alternative: Forbes, Insider

Folosim cookies