Conform Financial Times, care citează două persoane familiarizate cu problema, totul este pregătit, iar soldații ucraineni vor putea începe antrenamentele. Statele aliate încearcă să îi pregătească pe ucraineni să opereze tancurile Leopard 2 înainte ca Rusia să înceapă noua ofensivă din primăvară.

Ultimele detalii ale antrenamentelor au fost discutate ieri, iar cei prezenți au estimat că acestea vor dura aproximativ șase săptămâni. Oficiali ai statelor care vor trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina au explicat că livrarea acestora nu va începe până când militarii nu sunt pregătiți să le folosească. Joseph Borell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate a declarat astăzi că antrenamentele vor avea loc în cadrul misiunii UE.

Germania a hotărât săptămâna trecută să trimită Ucrainei o companie de 14 tancuri Leopard 2 și să permită altor state să facă același lucru. Decizia a venit după discuții îndelungate și are, conform experților, implicații majore. De altfel, Rusia s-a arătat înfuriată de aceasta, pornind atacuri masive asupra Ucrainei la scurt timp după anunțul oficial. 

Astăzi, Putin s-a aflat în orașul Volgograd redenumit pentru o zi Stalingrad, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la victoria Rusiei asupra Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial. Acesta a ținut un discurs în cadrul căruia a criticat Occidentul pentru că susține Ucraina. De asemenea, a lansat o nouă amenințare nucleară la adresa statelor, spunând că “un război modern cu Rusia va fi foarte diferit. Nu ne trimitem tancurile la granițele lor, dar avem alte modalități de a le răspunde și nu ne vom limita la utilizarea vehiculelor blindate”.

Sursa: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday