Cei doi militari au suferit răni grave după explozia unor mine terestre, iar fiecăruia i-a fost amputat câte un braț, de la cot în jos. Aceștia au testat, la Munchen, o proteză de ultimă generație, realizată prin imprimare 3D, de către o companie de tehnologie din Marea Britanie. 

Soldații vor primi proteze personalizate, care le vor fi montate în februarie. Potrivit Sky News, vor fi primii veterani de război care vor primi proteza “Hero Arm”. Concret, brațul bionic este controlat de senzori care sunt activați de mușchii antebrațului.

Vitalii Ivashchuk, în vârstă de 24 de ani, s-a declarat bucuros că a avut oportunitatea de a obține proteza “atât de funcțională. Nici măcar nu am sperat la așa ceva”.

Protezele au fost finanțate de Mastercard, care sprijină campania Centrului Superhumans de a construi un spital de specialitate în orașul Liov din vestul Ucrainei. Prima doamnă a Ucrainei face parte din consiliul de administrație al centrului.

Joel Gibbard, reprezentant al companiei britanice, a declarat despre proteze că încă nu sunt la nivelul tehnologic la care ar putea înlocui mâna unui om, dar că sunt concepute pentru a îndeplini activități de zi cu zi, precum apucarea sau ridicarea unor obiecte de diferite dimensiuni, spălatul pe dinți sau legarea șireturilor.

Sursa: Sky News
Foto: Twitter/Superhuman Center

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday