Forțele Navale precizează că elementul descoperit nu conține materiale pirotehnice sau periculoase, fiind un motor de la o rachetă antiaeriană sol-aer, lansată de un sistem de rachete antiaeriene de tip Panțir S-1, produse în Federația Rusă și folosite în timpul conflictului dintre Rusia și Ucraina. Aceste sisteme sunt rusești, dar și militarii ucraineni au capturat astfel de sisteme pe timpul războiului, astfel că nu este clar cine a lansat racheta respectivă.

“Este un tub, o componentă ce a făcut parte dintr-o racheta antiaeriană. În ultima perioadă a fost furtună, iar orice obiect poate pluti și poate fi dus de ape la mal. Nu prezintă un pericol în sine, dar recomandăm cetățenilor să nu se apropie de ele”, a declarat purtătorul de cuvânt al MApN la Digi24.

Statul Major al Forțelor Navale menționează faptul că acest tip de element de muniție nu se află în dotarea Forțelor Navale Române, fiind specific forțelor implicate în războiul ruso-ucrainean. “Având în vedere caracteristicile acestui tip de rachetă și frecvența utilizării în cadrul acțiunilor de luptă, este posibil ca, în perioada următoare, curenții marini să mai aducă astfel de elemente componente în proximitatea zonei costiere a României sau a altor țări riverane, fără ca acest lucru să reprezinte un pericol”, mai transmit oficialii Forțelor Navale.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday