Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile a realizat o analiză, bazată pe datele furnizate de DRPCIV, în care arată că anul trecut, comparativ cu 2021, numărul autovehiculelor înmatriculate a crescut cu 6,8% (8.131 de unităţi). Autoturismele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun si de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă – nu sunt incluse și cele mild-hybrid), ajung să dețină o cotă de piață de 21,7%, după o creștere a vânzărilor de 49% față de 2021.

sursă grafic: APIA

De cealaltă parte, numărul înmatriculărilor de vehicule cu motorizări diesel a scăzut cu -5%, acestea ajungând să dețină o cotă de 13,8% din totalul pieței, un minim istoric. Astfel, anul trecut, au fost vândute cu 10.041 mai multe vehicule electrice decât vehicule cu motorizări diesel. Vehiculele cu motorizări pe benzină rămân însă lider detașat, cu o cotă de piață de 64,5%. Cu toate acestea, anul trecut, vânzările au scăzut cu 1,2% comparativ cu 2021.

Dacia a vândut anul trecut pe piața din România cele mai multe mașini (40.253 unități), urmată de Ford (11.992 unități), Renault (11.611 unități), Toyota (10.717 unități), Hyundai (9.551 unități), Volkswagen (9.059 unități), Skoda (8.669 unități), Mercedes Benz (7.317 unități), Peugeot (4.103 unități) și BMW (2.985 unități). Cel mai vândut autoturism complet electric al anului trecut a fost Dacia Spring (6.830 de unități).

sursă diagramă: APIA

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday