BNR a decis majorarea dobânzii de referință cu 0,25%, până la 7%. Spune că economia “a încetinit semnificativ” la finalul anului 2022.

Cele mai recente date și analize indică o încetinire semnificativă a creșterii economiei în trimestrul IV 2022 față de intervalul precedent, sub impactul prelungirii războiului din Ucraina și al extinderii sancțiunilor asociate, implicând o creștere totuși robustă a PIB față de aceeași perioadă a anului 2021, pe fondul unui efect de bază”, a explicat BNR.

Anterior, băncile comerciale din România au anticipat că BNR va evita o creștere a indicatorului sau va face o majorare minimală de +0,25%. Semnalul încetinirii ritmului în care este mărită dobânda de referință a fost dat de marile bănci centrale ale lumii în decembrie, când BCE, Banca Angliei și Rezervele Federale americane au majorat indicatorul cu +0,5%, față de +0,75 în deciziile anterioare.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 10 ianuarie 2023, a hotărât:

  • majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută pe an, de la 6,75 la sută pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2023;
  • majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută pe an, de la 7,75 la sută pe an, și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută, de la 5,75 la sută pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2023;
  • menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Amintim că Banca Națională a mărit de opt ori dobânda de referință pe parcursul anului trecut, până la 6,75%. La finalul lui 2022, președintele Băncii Centrale Europene a indicat că va fi necesară majorarea indicatorului și în 2023, pentru a tempera creșterea inflației.

Folosim cookies