De sute de ani deja, istoricii și inginerii încearcă să afle de ce construcțiile romane au dăinuit mii de ani, în timp ce betonul modern se deteriorează în câteva decenii. O echipă de cercetători din SUA, Italia și Elveția arată într-un studiu recent că bucățile de var descoperite în ziduri, considerate până acum o neglijență din partea costructorilor romani care nu ar fi amestecat bine mortarul sau betonul, sunt în realitate bucăți de var nestins (oxid de calciu) care erau puse cu intenție.
Ele conferă zidurilor capacitatea de a-și umple fisurile apărute în timp, înainte ca acestea să se extindă, pentru că oxidul de calciu intră în reacție cu apa care se infiltrează în ziduri, formând o soluție de var (hidroxid de calciu) care repară zidurile și le conferă elesticitate și rezistență. Acest “ingredient” le-a permis romanilor să construiască în zone dificile, expuse la umezeală – docuri, apeducte, canale, sau în zonele predispuse la cutremure.
Echipa de cercetători a analizat mostre de beton vechi de 2.000 de ani, prelevat dintr-un zid al sitului arheologic Privernum, din centrul Italiei. În studiile anterioare, cercetătorii au trecut cu vederea clastele de var și au pus durabilitatea construcțiilor romane pe seama proprietăților cenușei vulcanice din zona Golfului Napoli, din care se făcea cimentul folosit apoi pentru construcții în toată Italia.
Betonul este, în esență, o piatră sau o rocă artificială, formată prin amestecarea cimentului, obținut de obicei dintr-un tip de rocă măcinată, amestecat cu apă, nisip și pietriș. Textele romane sugerează și folosirea varului stins, motiv pentru care până acum cercetătorii au considerat că aceasta era “rețeta” după care se luau inginerii antici.
Pentru a testa dacă, într-adevăr, clastele de var dau zidurilor capacitatea de a-și repara crăpăturile, echipa coordonată de Admir Masic a făcut două probe de beton, una după rețeta romanilor și una după cea folosită de constructorii de astăzi. Ambele mostre au fost ulterior crăpate intenționat, iar după două săptămâni, cercetătorii au observat că prin mostra făcută conform standardelor antice nu curge apă.
Acest experiment le-a permis să sugereze că bucățile de var (clastele de var) se pot dizolva în crăpături și se pot întări după expunerea la apă, astfel încât fisurile sunt umplute înainte să se accentueze. Potențialul de “autovindecare al zidurilor” poate deschide calea spre obținerea unui beton modern mai durabil și mai sustenabil. O astfel de tehnică ar reduce amprenta de carbon al industriei cimentului, care este acum responsabilă pentru 8% din volumul total de emisii de gaze cu efect de seră.
Surse alternative: CNN, Reuters
Foto: Andrei Stancu / Sborisov | Dreamstime.com