Potrivit informațiilor Forbes, pe fondul scăderii profiturilor şi a numărului de abonaţi în acest an, Netflix ar putea implementa o taxă suplimentară pentru utilizatorii platformei care vor să îşi împartă în continuare conturile cu prieteni sau cu membri ai familiei. În anumite state din America de Sud, Netflix a testat deja noua măsură. Utilizatorii afectați ar urma să plătească cu până la trei sau patru dolari în plus față de costul unui abonament clasic.

Politica exactă și modul în care va fi aplicată rămâne însă neclară, dar presa de specialitate scrie că paltforma de streaming s-ar putea folosi adresele IP, ID-urile dispozitivelor și activitatea contului pentru a urmări și, implicit, preveni partajarea parolelor conturilor.

Potrivit site-ului MacRumors, citat de Forbes, aproximativ 222 de milioane de abonați ai Netflix (din 223 de milioane de utilizatori la nivel global) împart conturile cu alte 100 de milioane de persoane. Netflix a pierdut aproximativ un milion de abonați în trimestrul trei al anului în curs, din cauza faptului că tot mai mulți utilizatori au decis să renunțe la serviciu și să împartă costurile unui abonament cu alte persoane. Fenomenul a apărut ca rezultat al pandemiei și, mai recent, pe fondul creșterii prețurilor la multe bunuri de uz zilnic, oamenii preferând să scadă cheltuielile lunare pentru divertisment.

În încercarea de a atrage mai mulţi utilizatori, Netflix a adăugat în noiembrie un abonament care conține reclame, la un preț redus de șapte dolari pe lună, cu trei dolari mai puțin decât cel mai ieftin abonament de până atunci. Compania de streaming nu s-a bucurat însă de succesul așteptat al noului abonament, având în vedere că doar 9% dintre utilizatorii din SUA au optat în luna lansării pentru versiunea “Basic with Ads”. Netflix a pierdut, în perioada ianuarie – noiembrie 2022, 1,2 milioane de abonați.

Sursa: Forbes

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday