După 300 de zile de la începerea războiului din Ucraina, președintele Zelenski a călătorit la Washington pentru a discuta cu Joe Biden despre ce ar putea urma, arată CNN, într-o analiză ce încearcă să găsescă scopul acestui eveniment. Biden nu l-ar fi invitat niciodată pe Zelenski la Washington, într-o călătorie atât de riscantă, dacă nu ar fi crezut că ceva concret s-ar putea realiza dacă cei doi vorbesc față în față iar nu la telefon.

După întâlnire, ambii lideri au spus clar că văd războiul intrând într-o nouă fază. Pe măsură ce Rusia trimite tot mai mulți soldați pe front și continuă distrugerea sistematică a infrastructurii civile ucrianene, este posibil ca Ucraina și aliații săi să se teamă de un impas.

Înțelegerea punctului de vedere al președintelui Zelenski cu privire la modul în care s-ar putea încheia războiul a fost unul dintre principalele motive pentru care acesta a fost chemat la Casa Albă, conchide CNN. Liderul Ucrainean a spus în trecut că își dorește o “pace justă”, însă, după discuțiile de miercuri cu Biden, Zelenski a afișat o atitudine mai degrabă belicoasă, ce sugerează că această pace nu este deloc aproape și că în drumul către încheierea războiului Ucraina nu va face Rusiei concesii.

“Pentru mine, ca președinte, <<pacea justă>> nu reprezintă compromisuri”, a spus președintele ucrainean, indicând că nu vede nicio cale care ar implica cedări teritoriale sau de suveranitate din partea Ucrainei. Mai târziu, în discursul său în fața Congresului, președintele Ucrainean a spus că i-a prezentat lui Biden un plan de pace în zece puncte, dar oficialii americani au spus că este același plan pe care l-a oferit liderilor mondiali la summitul Grupului G7 de luna trecută.

Cât despre noua fază a războiului, pe măsură ce iarna continuă, cu frig în Ucraina și prețuri mari la energie în Europa, pare că acesta era un moment potrivit ca președintele ucrainean să facă un pas pentru a-și asigura în continuare sprijinul internațional pentru țara sa. Liderii politici care susțin Ucraina se confruntă cu probleme care pot influența implicarea și aprovizionarea frontului. La Washington, republicanii, care sunt gata să preia controlul asupra Camerei Reprezentanților, au avut o atitudine rezervată față de Zelenski, precizând că “nu vor semna cecuri în alb”. În discursul său, Zelenski s-a adresat în mod repetat membriilor “ambelor partide”, încercând să-și prezinte cauza ca fiind una ce depășește jocurile partizane. Mai devreme, Biden spusese că sprijinul SUA va continua în lunile următoare, adăugând că “este important pentru poporul american și pentru întreaga lume să audă direct de la dumneavoastră, domnule președinte, despre lupta Ucrainei și despre necesitatea de a continua să fim împreună și în 2023.

Analiză integrală la CNN.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday