Turcia. Opt polițiști răniți, după ce microbuzul cu care se deplasau a trecut pe lângă o mașină-capcană care a explodat în această dimineață, în sud-estul țării. Doi suspecți au fost reținuți.

Explozia a avut loc în apropierea unei piețe de animale, la zece kilometri sud de centrul orașului Diyarbakir, cel mai mare din regiune. Ministrul de Interne Suleyman Soylu a declarat că au fost reținuți doi suspecți: “A avut loc o explozie într-un vehicul parcat la ora [locală] 05:10, în timp ce un vehicul de poliție trecea spre Diyarbakir”, a declarat Solyu.

Biroul guvernatorului regional a transmis că cei opt polițiști și un civil nu au fost răniți grav în urma exploziei, dar au fost duși la spital pentru investigații.

Până în acest moment, atacul nu a fost revendicat. Luna trecută, o bombă a ucis șase persoane și a rănit zeci la Istanbul. Autoritățile turce au reținut zeci de suspecți în legătură cu atacul și a învinuit militanții kurzi.

Sursă: Reuters

Folosim cookies