Război în Ucraina. O cazarmă a Armatei Ruse din orașul ocupat Melitopol (Frontul de Sud) a fost lovită de ucraineni cu rachete HIMARS. Alte rachete au lovit Crimeea ocupată, iar pe Frontul de Est, un alt bombardament pare a fi lovit un hotel în care se aflau soldații Wagner.

Sâmbătă noaptea s-au auzit cel puțin zece explozii în orașul ocupat Melitopol, potrivit martorilor, dar o parte a lor ar fi putut proveni de la tirurile antiaeriene ale Armatei Ruse. Oficialii ucraineni au declarat că au țintit o cazarmă și că zeci de soldați ruși au fost uciși sau răniți, dar Rusia a recunoscut existența a doi morți și zece răniți.

Imagini postate pe rețelele de socializare par a arăta un complex hotelier cuprinsăde un incendiu puternic, iar în altele se văd printre ruine cadavre carbonizate.

Orașul Melitopol este situat în centrul zonei de sud ocupate de ruși, fiind un important hub logistic atât pentru regiunea Herson, cât și pentru apărarea Crimeei.

Au fost raportate explozii și în Crimeea ocupată, inclusiv în Sevastopol și Simferopol.

Potrivit postului tv ucrainean Nexta, un alt bombardament, probabil tot cu HIMARS, a lovit un hotel din Stakhanov (Luhansk), unde ar fi fost cazați soldați ai grupului privat Wagner.

Sursă alternativă: Reuters

Folosim cookies