Adrian Chesnoiu, fostul ministru al Agriculturii, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul trucării concursurilor de angajare.

Adrian Chesnoiu este acuzat de abuz în serviciu și instigare ca persoane neautorizate să primească acces la informații nedestinate publicității. Concret, procurorii spun că Chesnoiu i-a cerut unei persoane din subordine să-i furnizeze lui Răducan Andrei-Cristian (persoană de încredere a ministrului, trimis și el în judecată în acest dosar) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise a unor concursuri de angajare pentru funcții de conducere în direcții județene.

Ulterior, Chesnoiu a furnizat subiectele respective unor candidați “agreați”, și ei trimiși în judecată. După primirea subiectelor și promovarea probei scrise, unul dintre candidați a fost respins la proba interviului.

De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul candidatului Sandu Aurel, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze în condițiile în care acesta nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând, în perioada ocupării funcției, venituri salariale în valoare de 50.995 lei“, precizează DNA.

În urmă cu șase luni, Adrian Chesnoiu a demisionat din funcția de ministru al Agriculturii, după ce DNA a cerut Parlamentului să-i fie ridicată imunitatea pentru începerea urmăririi penale. Ulterior, Camera Deputaților a aprobat acest demers.

Folosim cookies