Microsoft propune companiei Sony un contract pe 10 ani, interval în care jocurile “Call of Duty” să mai fie disponibile și pe PlayStation (nu doar pe Xbox și pe PC), dacă achiziția Activision Blizzard este încheiată.

Contractul prevede ca fiecare versiune a noilor jocuri din seria Call of Duty să fie disponibilă pe PlayStation în ziua în care acesta ajunge pe Xbox, a declarat directorul Microsoft pentru Wall Street Journal. Totuși, acesta nu a menționat și suma pe care a cerut-o pentru un asemenea acord.

Compania americană a mai făcut, în ianuarie, o ofertă de a păstra jocul pe PlayStation încă trei ani după expirarea acordului actual, însă Sony a considerat că această decizie era “inadecvată”. În prezent, Microsoft, care deține Xbox, se află sub supravegherea autorităților de reglementare, după ce a anunțat intenția de achiziție a Activision Blizzard, producătorul Call of Duty, în schimbul a 69 de miliarde de dolari (cea mai mare tranzacție din domeniul jocurilor video).

Potrivit președintelui Microsoft, posibilul risc pe care l-ar putea aduce refuzul Sony ar fi ca jocul video să nu mai fie disponibil pe PlayStation, lucru care ar fi “irațional din punct de vedere economic.”

Sursă: WSJ

Folosim cookies