Meciul a început echilibrat, iar în prima jumătate de oră, englezii au avut posesie peste 65%, însă senegalezii au avut cele mai mari ocazii de gol. Totuși, în prima repriză, din două șuturi pe poartă, Anglia a marcat două goluri.

În minutul 7, Boulaye Dia a profitat de o eroare a lui Harry Maguire și a intrat cu mingea în careu, însă a fost blocat în cele din urmă de fundașii englezi. În minutul 22, senegalezii au avut prima mare ocazie a meciului – Ismaila Sarr a primit o centrare în careu, însă din cinci metri a trimis peste poartă.

După zece minute, Pickford a apărat un șut al aceluiași Boulaye Dia.

Henderson a deschis scorul pentru Anglia în minutul 39, dintr-o pasă a lui Bellingham, aceasta fiind și prima fază importantă a englezilor. Anglia a încheiat prima repriză în atac, iar Kane a reușit să marcheze pentru 2-0. A fost primul său gol la această ediție a Cupei Mondiale. Saka a majorat avantajul englezilor la 3-0, în minutul 57, primind o pasă în fața porții de la Foden.

În urma meciurilor de duminică, Anglia și Franța se vor duela în sferturi, pe 10 decembrie. Luni, în optimi vor juca Japonia – Croația (ora 17) și Brazilia – Coreea de Sud (ora 21).

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday