În ultimele patru săptămâni, Elon Musk a oferit un plan de pace pentru Rusia și Ucraina, revoltându-i pe oficialii ucraineni, a emis o idee despre cum ar putea avea acces la internet protestatarii din Iran, dar într-un mod care i-ar expune pe aceștia la o schemă de phishing (un atac informatic menit să fure informații personale), și a sugerat, de asemenea, că China ar putea fi mulțumită dacă i s-ar acorda control parțial asupra Taiwanului. Un oficial din Taipei i-a cerut să-și retragă sugestia.

O analiză The NY Times îl descrie pe cel mai bogat om al lumii ca fiind “un actor nou, haotic, pe scena politicii globale”. Chiar dacă multor miliardari le place să-și dea cu părerea despre politica mondială, “niciunul nu este măcar pe aproape de influența și capacitatea lui Musk de a provoca probleme”, mai consideră cotidianul american. 

Acesta mai arată că deși cea mai mare parte a averii lui Musk vine din investiția sa în compania de mașini electrice Tesla, influența sa este adusă de compania de vehicule spațiale SpaceX. Printre altele, aceasta a creat rețeaua de sateliți Starlink, care poate aduce internet oriunde pe glob, inclusiv în zone de conflict și puncte geopolitice fierbinți, devenind acum un instrument esențial al Armatei Ucrainene.

Criticii săi arată că este dificil să separi opiniile lui Musk de interesele sale de afaceri, mai ales când vine vorba de Tesla, care este din ce în ce mai dependentă de China. Tehnologia a devenit esențială pentru geopolitică”, a spus Karen Kornbluh, director al German Marshall Fund și fost consilier al președintelui Barack Obama.

În unele cazuri, însă, Elon Musk a adus și avantaje. Oferind acces la internet Starlink în Ucraina și finanțănd cel puțin o parte din hardware și serviciu, el a echipat atât civilii, cât și soldații cu un mijloc crucial de comunicare în timpul conflictului cu Rusia. La mijlocul lunii septembrie, în timp ce Armata Ucraineană avansa spre teritoriile sudice aflate sub ocupația rușilor, accesul la Starlink a fost pierdut în anumite zone din apropierea liniei frontului. Doi oficiali au declarat pentru NY Tines că inconvenientul este urmarea faptului că Elon Musk a limitat funcționalitatea serviciului doar la anumite zone. Nu era clar de ce sistemul prin satelit nu funcționa, din moment ce alți ucraineni au raportat că merge bine. 

Luna aceasta Musk a transmis Ucrainei și mai multă incertitudine când a declarat că nu poate să plătească în continuare pentru serviciul Starlink pentru ucraineni, dând de înțeles că el suportă toate cheltuielile, când de fapt Statele Unite, Marea Britanie și Polonia au plătit SpaceX pentru cel puțin o parte din costul Starlink, potrivi unui document analizat de New York Times. În paralel, Elon Musk a confirmat că s-a confruntat cu presiuni din partea Beijingului, declarând pentru Financial Times că guvernul chinez și-a exprimat dezacordul în privința faptului că serviciul Starlink este oferit în Ucraina. Beijingul a vrut să se asigure că serviciul nu va fi oferit și în China, a declarat Musk, acesta fiind momentul în care a sugerat ca Taiwanul să cedeze o parte a teritoriului către China. Acest comentariu care se îndepărtează de politica Statelor Unite și a aliaților a atras mustrări rapide din partea politicienilor din Taiwan.

Unii au subliniat faptul că, în cazul unui conflict militar între cele două părți, Taiwanul, asemenea Ucrainei, îi poate cere lui Elon Musk furnizarea unui mijloc de comunicare de urgență cu ajutorul Starlink. Având în vedere însă poziția publică a miliardarului cu privire la situație și legăturile acestuia cu China, s-ar putea ca Starlink să nu fie o opțiune viabilă.

Analiză integrala: NY Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday