Republica Moldova. Autoritățile au adoptat măsuri de raționalizare a energiei. În instituții, temperatura maximă va fi de 19 grade. Iluminatul decorativ va fi oprit, iar scările rulante pot funcționa doar între anumite ore.

Viceprim-ministrul și Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a transmis pe Facebook măsurile adoptate în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE) pentru a raționaliza energia.

Principalele măsuri:

  • Administratorii clădirilor publice și unităților comerciale vor asigura funcționarea instalațiilor de încălzire în regim minim sau la o temperatură ce nu va depăși 19° C, iar în afara orelor de lucru 15° C, în măsura în care capacitățile tehnice permit acest lucru;
  • Iluminatul interior al clădirilor va fi redus cu cel puțin 30%, acolo unde este posibil, și va fi deconectat imediat ce încăperile vor fi eliberate;
  • Vor fi deconectate havuzurile, vitrinele, iluminatul decorativ, arhitectural și publicitar, cu excepția iluminatului firmelor în timpul orelor de program. Funcționarea scărilor rulante/escalatoarelor urmează a fi întreruptă între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00, cu excepția celor utilizate pentru transportarea mărfurilor și greutăților, precum și a cazurilor când suspendarea poate afecta securitatea și sănătatea oamenilor;
  • Întreprinderile care folosesc în procesul de producere cuptoare electrice și instalații de topire electrică vor organiza programul de lucru astfel încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice să fie executate în afara orelor 07:00-11:00 și 18:00-23:00. În aceleași intervale de timp, administratorii întreprinderilor de alimentare cu apă și canalizare vor reduce la minimum consumul de energie electrică prin reglarea regimului de funcționare a pompelor bazinelor de acumulare;
  • Autoritățile publice centrale și locale vor înlocui lămpile incandescente cu becuri de tip LED și vor întrerupe iluminatul stradal pe timp de zi (între orele 07:00-18:00). La rândul lor, administratorii blocurilor de locuit și ai altor clădiri cu ascensoare vor plasa, la parter, anunțul prin care se recomandă evitarea folosirii liftului în intervalele 07:00-11:00 și 18:00-23:00.

Foto: Ivan Kruk | Dreamstime.com

Folosim cookies