Parlamentul European anunță, într-un comunicat de presă, că acordă distincția ”Saharov” ”poporului curajos al Ucrainei, reprezentat de președinte, de liderii aleși și de societatea civilă”. Premiul va fi decernat pe 14 decembrie, la Strasbourg.

Roberta Metsola, președintele legislativului european, a declarat: ”Acest premiu aparține luptătorilor ucraineni. Celor care au fost forțați să fugă din calea războiului. Celor care și-au pierdut rudele și prietenii. Celor care s-au ridicat și luptă pentru ceea ce cred. Știu că poporul curajos al Ucrainei nu va renunța și nici noi nu vom renunța. (…) Acesta luptă nu numai pentru a-și proteja locuințele, suveranitatea, independența și integritatea teritorială, ci și pentru a apăra libertatea, democrația, statul de drept și valorile europene pe câmpul de luptă”.

Parlamentul European acordă anual Premiul Saharov pentru libertatea de gândire. Distincția a fost înființată în 1988 pentru a aduce un omagiu persoanelor și organizațiilor care apără drepturile omului și libertățile fundamentale. Premiul în valoare de 50 de mii de euro este denumit astfel în onoarea fizicianului și disidentului politic sovietic Andrei Saharov. Anul trecut, a fost decernat opozantului rus Alexei Navalnîi, aflat în închisoare.

Sursa: Comunicatul Parlamentului European

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday