Rusia. Consiliul de Securitate al Federației se va reuni luni, la cererea președintelui Vladimir Putin, după două zile de la explozia de pe podul Kerci din Crimeea.

Mâine, președintele Vladimir Putin se va întâlni cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei. Vă comunica atunci rezultatul discuțiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. 

Oficialul rus nu a oferit însă nicio informație cu privire la temele ce urmează discutate luni de Vladimir Putin și membrii Consiliului de Securitate. Liderul rus organizează astfel de întâlniri de obicei săptămânal. 

Dmitri Peskov nu a făcut referire nici la incidentul de sâmbătă dimineața de pe podul Kerci care leagă peninsula Crimeea de Rusia. Nici Dimitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, care în trecut a definit orice atac asupra Podului Kerci drept “o linie roșie”, nu a comentat nimic după eveniment.

Surse: Barron’s, Tass

Folosim cookies