Update ora 10:40 Autoritatea Maritima a Suediei a emis în această dimineață o avertizare privind scurgerile din Nord Stream 1: “Există două scurgeri ale conductei – una în zona economică marină a Suediei și una în zona economică marină a Danemarcei. Cele două scurgeri sunt la o distanță relativ mică între ele”, a transmis purtătorul de cuvânt al instituției. Oficialul a precizat că, mai exact, cele două scurgeri se află la nord-est de insula daneză Bornholm, unde autoritățile din Danemarca au anunțat o scurgere de gaze din conducta Nord Stream 2.

Totodată, în această dimineață și ministrul danez al Energiei, Dan Jorgensen, a cerut companiilor și autorităților din domeniul energetic și al gazelor naturale să fie în alertă și pregătite de o eventuală reacție rapidă în urma scurgerilor.

În acest context, cotația gazului TTF Amsterdam a crescut marți cu 5%, la peste 180 de euro pe megawatt oră, după patru zile consecutive de pierderi. Totuși, prețurile sunt în continuare aproape de minimele din ultimele două luni, în condițiile în care stocurile de gaze ale Europei sunt ridicate.

În timp ce conducta Nord Stream 2 nu a fost niciodată pornită, Nord Stream 1 este oprită de aproape o lună, operatorul rus invocând probleme tehnice la turbinele care împing gazul din Rusia spre Germania. Câteva ziare germane, inclusiv Die Welt, speculează pe marginea faptului că acestea ar fi putut fi sabotate, dar precizează că o eventuală investigație presupune intervenția sub mare și va dura.

Știrea inițială:

Autoritățile din Danemarca au fost cele care au anunțat că a avut loc o posibilă scurgere de gaze din conducta Nord Stream 2, construită pentru a aproviziona Germania cu gaze naturale rusești, pe sub Marea Baltică. Ele au instituit o zonă de protecție cu o rază de cinci mile marine (circa nouă kilometri) în jurul segmentului de gazoduct din sud-estul insulei Bornholm.

Operatorul Nord Stream 2 a anunțat că presiunea în gazoduct a scăzut de la 105 bari la 7 bari, în cursul nopții trecute. Guvernul german a informat și el că lucrează cu partenerii danezi pentru a identifica sursa acestei scăderi bruște de presiune și a vedea dacă este, într-adevăr, vorba despre o scurgere de gaze.

Reuters amintește că pe parcursul lunii februarie, Nord Stream 2 a fost umplută cu 300 de milioane de metri cubi de gaze naturale, însă gazoductul nu a mai fost pus în funcțiune, după ce Rusia a invadat Ucraina. 

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday