Valentina Matvienko, care este președintele Camerei Superioare a declarat că solicitările de înrolare transmise bărbaților care nu au efectuat serviciul militar obligatoriu, sunt inacceptabile și consideră justificată reacția cetățenilor. Aceasta a solicitat guvernelor regionale să aplice mobilizarea parțială conform regulilor din decretul emis de Putin.

De asemenea, Viaceslav Volodin, președintele Camerei Inferioare, a declarat că autoritățile trebuie să își asume responsabilitatea pentru greșelile făcute și să le remedieze.

Reamintim, după anunțul lui Vladimir Putin de mobilizare parțială, rușii au început să organizeze proteste, iar o parte a lor au părăsit țara. Situația s-a înrăutățit atunci când bărbați care nu au efectuat serviciul militar obligatoriu au primit solicitări de înrolare, în ciuda declarațiilor ministrului Apărării care asigura că o astfel de măsură nu va fi aplicată. Autoritățile au arestat doar ieri peste 730 de persoane.

Sursa: Reuters.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday