Antonio Guterres, Secretarul General al ONU, a declarat în cadrul Adunării Generale de la New York: Fac apel către toate economiile dezvoltate să impoziteze profiturile extraordinare obținute de companiile petroliere. Aceste fonduri ar trebui redirecționate în două moduri: către țările care suferă de pe urma crizei climatice și către oamenii care se luptă să facă față creșterii prețurilor la alimente și energie”.

Totodată, oficialul a acuzat marile companii din sectorul energetic că “se înfruptă cu subvențiile de sute de miliarde de dolari și profituri extraordinare, în timp ce veniturile gospodăriilor se micșorează și planeta noastră arde”. 

Declarațiile sale vin pe fondul unei propuneri din partea Uniunii Europene de a introduce o taxă pe profituri excepționale pentru companiile de petrol, gaze și cărbune, după ce multe dintre acestea au raportat profituri enorme. În tot acest timp, oamenii de rând și multe țări mai slab dezvoltate se luptă cu creșterea prețurilor, alimentată de războiul din Ucraina și criza energetică. 

Concret, Comisia Europeană propune ca statele europene să preia 33% din profiturile excedentare ale companiilor petroliere. CNN scrie că Regatul Unit a introdus deja la începutul acestui an o taxă excepțională de 25% pentru a compensa facturile mari la energie ale consumatorilor casnici, dar noul premier britanic Liz Truss a declarat că această măsura nu va fi prelungită. Administrația Biden a precizat în urmă cu câteva luni că va lua în considerare o propunere similară, dar ideea nu a fost urmărită cu interes. 

În trimestrul II al acestui an, compania de petrol și gaze Shell a raportat profituri de 11,5 miliarde de dolari, doborând recordul anterior înregistrat cu doar trei luni în urmă. Și ExxonMobil a obținut un profit record, de 17,9 miliarde de dolari, aproape dublu față de ceea ce a obținut în cel mai profitabil trimestru al companiei. De asemenea, profiturile companiei petroliere din Marea Britanie BP au atins trimestrul trecut 8,4 miliarde de dolari, maximul ultimilor 14 ani.

Totodată, Guterres a avertizat că va urma “o iarnă a nemulțumirilor globale”, cu inegalități “explozibile” și o criză a costurilor traiului de zi cu zi care “va face ravagii”, iar “problema definitorie a erei noastre este criza climatică”.

Sursa: CNN.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday