Germania. Prețurile “la poarta fabricii” au sărit în august cu aproape 10%, indicând o accelerare a inflației în UE, dar și probabilitatea continuării creștterii dobânzilor.

Prețurile de producție din Germania au crescut în august în cel mai puternic ritm din ultima perioadă, atât față de luna precedentă (+8%), cât și față de aceeași lună din anul trecut (+46%). Cauza, potrivit Reuters, este scumpirea energiei.

Creșterea a fost considerabil mai puternică decât se așteptau analiștii, prețurile la poarta fabricii sărind majorându-se cu un ritm anual mai mare cu aproape 10% față de luna iulie.

În acest timp, energia electrică s-a scumpit în Germania numai în august cu +20%, ceea ce a dus tarifele la un nivel mai mult decât dublu (+139%) față de aceeași perioadă a anului trecut.

Aceste evoluții vor influența, probabil în toamnă, atât prețurile de consum din Germania, cât și de pe restul continentului, Germania fiind cel mai mare exportator european. Pe de altă parte, evoluția indică faptul că Banca Centrală European va continua creșterea dobânzilor, în încercarea de a domoli prețurile de consum.

Sursă alternativă: Reuters

Foto: Arne9001 | Dreamstime.com

Folosim cookies