Guvernul a adoptat proiectele de legi ale Justiției în forma criticată de către mai multe asociații de magistrați. Pachetul va fi trimis pentru votul în Parlament.

Principalele declarații ale ministrului Justiției, după ședința de guvern:

  • Subliniez faptul că aceste proiecte de legi reprezintă numai unul dintre obiectivele ministerului. Deja în acest an am promovat și strategia națională anticorupție, legea privind desființarea SIIJ (Secția Specială) și proiectul de lege privind avertizorii de integritate, care a fost însă retrimis în Parlament. Urmează și alte proiecte importante – statutul personalului de specialitate (grefieri, IT-iști etc), modificarea Codurilor Penale pentru a integra deciziile CCR sau alte proiecte de la CSM.
  • Sunt o serie de instrumente legislative care vor întregi și moderniza cadrul nostru legislativ pentru justiție. Legile de azi sunt un obiectiv important asumat prin MCV. Prin adoptarea lor de către Parlament, vom îndeplini principalul obiectiv din Mecanism și din PNRR.
  • În ceea ce privește Poliția Judiciară, au fost îndelungi discuții interministeriale. Compromisul la care s-a ajuns a fost să avem o viitoare lege care va reglementa funcționalitatea acestei Poliții. Parlamentul va avea un cuvânt de spus asupra acestor proiecte. Resping categoric abordarea conform căreia în spatele unor decizii s-ar afla intenții malefice pentru a submina capacitatea parchetelor de a-și desfășura activitatea. Este invocat statutul unui Procuror General cu prea multă putere.
  • Resping evaluarea că procurorii vor controla promovările pe post. Există criterii de promovare în lege. Promovarea în două etape a fost o propunere a CSM. Vorbim despre promovarea efectivă, nu despre promovarea pe loc. Prea puțini își asumă responsabilități în conducerea parchetelor și instanțelor.
  • Legat de MCV. Adoptarea acestui pachet de legi înseamnă bifarea punctului central în privința ridicării Mecanismului. Eu cred că suntem în punctul în care ne putem gândi la această situație. Eu sunt încrezător în dezbaterea parlamentară.

    Ministerul Justiției, condus de Cătălin Predoiu, a publicat forma actualizată a Legilor Justiției pe 22 iunie. Inițiativele fac referire la statutul magistraților, la organizarea judiciară și la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și pot fi consultate AICI.

    Proiectele au fost criticate de trei asociații de magistrați, care au trimis o scrisoare deschisă Comisiei Europene (scrisoarea integrală, în engleză, poate fi consultată AICI). Magistrații au reclamat că guvernul promovează o altă versiune decât cea prezentată executivului european și că, în fapt, sunt menținute toate modificările nocive criticate până acum: concursurile de promovare la ÎCCJ, la Curțile de Apel, la tribunalele și parchetele de pe lângă acestea nu au un caracter meritocratic și rămân sub controlul total al Secției pentru Judecători a CSM. Inspecția Judiciară este cosmetizată în mod minor. Rolul Institutului Național al Magistraturii, prin Consiliul Științific, în numirea inspectorilor este complet eliminat. Libertatea de exprimare a magistraților este grav afectată – sunt doar câteva din observațiile asociațiilor.

    Pachetul format din trei inițiative legislative a primit avizul favorabil din partea CSM în urmă cu două săptămâni și va fi trimis în Parlament. Ulterior, vor ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare sau retrimiterea către legislativ. În cazul promulgării, vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

    Folosim cookies