România a expulzat încă un diplomat rus. MAE precizează doar că angajatul ambasadei Rusiei a încălcat prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice.

Ministerul Afacerilor Externe informează că “autorităţile române au decis declararea ca persona non grata pe teritoriul României a unui reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, care a fost informată cu privire la decizia sus-menţionată din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu. Decizia a fost luată avându-se în vedere incompatibilitatea activităţilor reprezentantului în cauză cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 1961“.

De asemenea, Ministerul a mai precizat că reprezentantul Ambasadei a părăsit deja țara.

România a mai expulzat, în luna aprilie, alți 10 diplomați ruși, pentru același motiv. Decizia de atunci a autorităților române se alinia cu măsurile întreprinse de mai multe state, printre care Germania, Franța, Italia, Danemarca, Suedia, Spania și altele, după dezvăluirea crimelor de război comise de Rusia în Ucraina.

Folosim cookies