Război în Ucraina. Armata Ucraineană anunță că a “avansat adânc” în teritoriul ocupat de ruși lângă Harkov. Armata Rusă mută masiv oameni și tehnică pe Frontul de Sud, iar ISW consideră că aceasta a pierdut inițiativa strategică, fiind nevoită acum să aloce resurse în funcție de contraatacurile ucrainene.

În analiza sa de astăzi, ISW arată că “Ucraina a preluat probabil inițiativa strategică și va forța Rusia să realoce forțele și să își reatribuie prioritățile ca răspuns la operațiunile contraofensive ucrainene. Forțele ruse transferă tot mai mult personal și echipamente către Herson și vestul regiunii Zaporijia în detrimentul eforturilor de a cuceri Sloviansk și Siversk (în Donbas), ofensive pe care pare să le fi abandonat. Forțele ruse redistribuie, de asemenea, echipamente militare – artilerie și aviație în special – în Crimeea din alte părți ale Ucrainei.

Anterior, forțele ruse au mai făcut acest tip de relocare, suspendând operațiunile ofensive la Harkiv și pe axa de sud, pentru a acorda prioritate capturarii regiunii Luhansk, dar au făcut acest lucru din proprie inițiativă, pe baza priorităților stabilite de comandanții lor. Acum, rușii par să facă acest lucru ca răspuns la amenințarea contraofensivă ucraineană din regiunea Herson, mai degrabă decât pentru că ar alege în mod deliberat obiective asupra cărora să-și concentreze eforturile”, mai arată ISW, care conchide că, pentru prima dată de la începerea conflictului Ucraina pare să modeleze activ cursul războiului.

Principalele evoluții din ultimele 24 de ore:

  • Comandamentul Ucrainean anunță că a avansat adânc în teritoriul cucerit de ruși la Harkov, precizând că pe toată zona de nord (Harkov, Sumî, Cernihiv) Armata Rusă efectuează doar bombardamente de artilerie și tiruri de rachete, masând forțe de recruți și ofițeri care au refuzat să lupte.
  • Forțele ruse au încercat să avanseze la nord-vest de Izium unde Armata Ucraineană a efectuat o serie de contraatacuri, recucerind poziții într-o serie de așezări între Izium și Sloviansk. Tot în Donbas, rușii continuă atacurile la sol la NE și la sud de Bakhmut, precum și la SV de orașul Donețk.
  • Pe Frontul de Sud, forțele ruse continuă să transfere echipamente și personal în nord-estul regiunii Herson și în vestul regiunii Zaporizhia. O parte din aceste echipamente și forțe au fost relocate din Donbas, fapt care explică abandonarea de facto a ofensivei ruse de acolo. În același timp, rușii aduc cantități mari de echipament militar în regiunea Herson prin Podul Strâmtorii Kerci și folosesc Crimeea drept cap de pod pentru depozitarea de armament.
  • Tot pe Frontul de Sud, ucrainenii susțin că au desfășurat un atac complex, ieri. Au atacat cu avioane două baze logistice ale rușilor, în timp ce elicopterele militare ucrainene au distrus o acumulare de forțe din regiune Nikolaev. Concomitent, artileria (probabil HIMARS) a lovit rețeaua antiaeriană rusă, distrugând mai multe lansatoare S-300, precum și vehiculele logistice ale acestora.

Surse alternative: ISW, Ukrinform

Folosim cookies