Raport al Comisiei Europene. Aproape jumătate din teritoriul UE este expus riscului de secetă. România și patru țări din zona mediterană se vor confrunta, probabil, cu o scădere a randamentului culturilor.

Comisia Europeană transmite în raportul ”Seceta în Europa – iulie 2022”: O parte îngrijorătoare a teritoriului este, în prezent, expusă secetei la niveluri de avertizare (46 % din UE) și de alertă (11 % din UE), asociate cu un deficit de umiditate a solului care cauzează stres plantelor. Informațiile au fost colectate de către Observatorul European al Secetei. 

În comunicatul de presă se mai arată că România, dar și Franța, Spania, Portugalia și Italia se vor confrunta, probabil, cu o scădere a randamentului culturilor. Într-o anumită măsură vor fi afectate, probabil, și Germania, Polonia, Ungaria, Slovenia și Croația.

Regiunea cea mai afectată este bazinul râului Pad, care străbate nordul Italiei dintr-un capăt în altul și este principala zonă agricolă a țării. Autoritățile europene amintesc că deja cinci regiuni italiene au declarat stare de urgență, iar alte autorități locale au raționalizat consumul de apă.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Sursa Foto: Calyx22/  Dreamstime

Folosim cookies