Administrația Prezidențială anunță într-un comunicat de presă că David Popovici va fi decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Cavaler. Decizia, ”ca urmare a performanțelor extraordinare obținute la Campionatele Mondiale de Natație, care l-au plasat în rândul celor mai buni sportivi ai lumii, precum și în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga activitate”.

Și antrenorul sportivului, Adrian Rădulescu, va fi premiat cu distincția ”Pentru Merit” în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru contribuția remarcabilă în atingerea excelenței sportive.

În comunicatul Administrației Prezidențiale, se arată că ”prin talentul, dăruirea, devotamentul și profesionalismul său, demonstrate atât în bazinul de înot, cât și în afara sa, David Popovici a promovat numele țării noastre în întreaga lume. Este un model pentru tânăra generație și un veritabil ambasador al sportului, iar energia depusă în slujba afirmării înotului pe plan internațional reprezintă un câștig uriaș pentru România”.

David Popovici a cucerit medaliile de aur la probele de 100 de metri liber și 200 de metri liber, în cadrul Campionatului Mondial de Natație găzduit de Ungaria. La Jocurile Olimpice de la Tokyo din vara anului trecut, sportivul s-a clasat pe locul al patrulea, în cadrul probei de 200 de metri liber. Toamna trecută, la Kazan, a câștigat medalia de aur la Campionatele Europene, în cadrul aceleiași probe.

Sursa foto: Facebook David Popovici

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday