Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a identificat, între 24 februarie și 21 iunie, un număr de 4.634 de persoane decedate și de 5.769 de persoane rănite, adică peste zece mii de victime. Dintre acestea, aproape șase mii sunt raportate în regiunile Donețk și Luhansk, iar restul în teritoriile controlate de ucraineni.

În raport, Comisariatul precizează că cele mai multe persoane au avut de suferit în urma exploziilor rezultate după bombardamente și atacuri cu rachete. Instituția transmite că ”numerele reale sunt considerabil mai mari, deoarece raportările din unele locații în care au avut loc ample ostilități au fost amânate, iar multe dintre acestea încă trebuie coroborate. Printre aceste locații se numără Mariupol (regiunea Donețk), Izium (regiunea Harkov), Popasna, Lisiceansk și Severodonețk (regiunea Luhansk)”.

Ultima astfel de raportare a avut loc acum 44 de zile, când Comisariatul anunța 3.381 de morți și 3.680 de răniți. Și atunci, ca și acum, instituția preciza că bilanțul real este “cu câteva mii mai mare”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday