UPDATE: Guvernul britanic se declară ”profund îngrijorat” după condamnarea celor doi cetățeni britanic la moarte de către un tribunal al autorităților separatiste din Donețk. Un purtător de cuvânt al executivului a declarat: Prizonierii de război nu ar trebui să fie exploatați în scopuri politice. Știți că, după Convenția de la Geneva, prizonierii de război au imunitate și nu ar trebui să fie urmăriți penal pentru că au luat parte la ostilități. Vom lucra cu autoritățile ucrainene pentru a încerca să eliberăm orice cetățean britanic care a servit în Armata Ucraineană și a căzut prizonier de război”.

Liz Truss, ministrul britanic de Externe, a mers mai departe și a numit întreg procesul ”fals. Este o judecată falsă, fără nicio legitimitate. Facem tot ce putem ca să-i ajutăm”, a scris aceasta pe Twitter.

Ministerul ucrainean de Externe a comentat că cei trei bărbați ar trebui să aibă statutul de combatant de război. Citat de BBC, ministerul a transmis: ”Inamicului îi este interzis să-i abuzeze, să-i intimideze sau să se comporte inuman cu ei. Așa-numitul proces este fără valoare. Guvernul ucrainean va continua să depună toate eforturile pentru a elibera toți apărătorii Ucrainei”.

Știrea inițială: Cei trei bărbați, britanicii Aiden Aslin (28 de ani), Shaun Pinner (48 de ani) și cetățeanul marocan Saaudun Brahim, au fost capturați de forțele ruse în aprilie, în timp ce luptau în Mariupol.  Aceștia au fost aduși în fața “Curții Supreme a Republicii Populare Donețk” astăzi, unde au fost condamnați la moarte pe motiv că ar fi mercenari ai Ucrainei.

Sky News precizează că imaginile distribuite anterior de RIA pe rețelele de socializare păreau să arate un traducător întrebându-l pe Aslin dacă va pleda vinovat la acuzația că este mercenar, la care acesta a răspuns “Da”.

Totuși, familiile celor doi au subliniat că ei nu sunt voluntari și nici mercenari, ci slujesc oficial în Armata Ucraineană. De altfel, Shaun Pinner declarase pentru Sky News cu câteva luni în urmă că se află la al patrulea stagiu militar în Ucraina, după ce a servit în armata britanică timp de nouă ani. Acesta trăiește în Ucraina din 2018 și are o soție ucraineancă.

Fostul ministru conservator Robert Jenrick a condamnat ceea ce el a numit “acuzații false” cu care se confruntă cetățenii britanici și a acuzat Rusia de o “încălcare complet scandaloasă a dreptului internațional”. Referindu-se la Aslin, Jenrick a declarat pentru BBC că este un cetățean britanic, dar care deține și naționalitate ucraineană, este căsătorit acolo și s-a alăturat forțelor armate ucrainene cu mult înainte de invazia lui Putin”. 

Experții consideră că Rusia folosește acest proces pentru a pune presiune asupra Regatului Unit și să obțină astfel un schimb de prizonieri pentru soldații ruși condamnați pentru crime de război în timpul invaziei din Ucraina.

Surse: Sky News, TASS, Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday