China. O echipă de cercetători spune că lucrează la construirea unui baraj înalt de 180 de metri, folosind doar tehnici de imprimare 3D și utilaje controlate prin inteligența artificială (AI).

Echipa de oameni de știință de la Universitatea Tsinghua a spus că nu va folosi deloc personal uman, pentru a elimina orice riscuri de siguranță pentru muncitori sau orice erori la proiectare și execuție. Personalul uman va fi implicat doar în furnizarea materialelor necesare.

Toate utilajele folosite (camioane, buldozere etc.) vor fi controlate de inteligența artificială. Construcția va fi ridicată strat cu strat, exact ca în cazul tehnicilor de imprimare 3D. Barajul Yangqu va fi ridicat pe platoul tibetan din centrul Chinei în următorii doi ani. 

Proiectul a fost prima dată anunțat de presa chineză, care a citat o lucrare publicată în jurnalul Universității. În respectivul articol, cercetătorii au precizat că lucrarea va avea circa 180 de metri înălțime. Recordul pentru cea mai înaltă construcție realizată prin tehnici 3D aparține unei clădiri de birouri din Dubai – aproximativ șase metri. Dacă are succes, această metodă 3D ar putea oferi o bază solidă pentru alte proiecte de construcție, inclusiv pentru construcția de drumuri.

Sursa: Business Insider

Folosim cookies