Vladimir Putin și-a cerut scuze pentru afirmațiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit guvernului israelian, care a mai transmis că Naftali Bennett a acceptat scuzele și i-a mulțumit lui Putin pentru “clarificarea atitudinii sale față de poporul evreu și de memoria Holocaustului“. În paralel, în comunicatul transmis pe tema discuției dintre cei doi oficiali, Kremlinul admite că s-a discutat despre Holocaust, dar nu menționează nimic despre scuzele lui Putin.

La începutul săptămânii, Lavrov a încercat să justifice portretizarea Ucrainei de către Rusia drept “nazistă” într-un interviu pentru o televiziune italiană. Astfel, în contextul în care președintele Zelenski este evreu, Lavrov a declarat că “În ceea ce privește argumentul [lui Zelenski] despre ce fel de denazificare putem avea dacă el [președintele Ucrainei] este evreu, dacă îmi amintesc bine, și poate mă înșel, Hitler însuși avea și sânge evreu. Acest lucru nu înseamnă absolut nimic. Evreii înțelepți spun că cei mai înflăcărați antisemiți sunt de obicei evrei“.

Comentariile au stârnit indignare în Israel și au declanșat o dispută diplomatică cu Rusia. Bennett declara atunci că “astfel de minciuni sunt menite să-i învinovăţească pe evrei înşişi pentru cele mai teribile crime din istorie şi astfel să elibereze asupritorii evreilor de responsabilitatea pe care o au“.

Israel este una dintre puținele țări occidentale care nu a impus încă sancțiuni Rusiei și nu a oferit ajutor militar Ucrainei. Germania nazistă a ucis șase milioane de evrei în timpul Holocaustului din cel de-Al Doilea Război Mondial.

În paralel, săptămâna aceasta, Kremlinul a chemat la Moscova o delegație a islamiștilor extremiști Hamas, pentru a discuta despre problemele comunității palestiniene din Ierusalim.

Surse: BBC, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday