Oficialii financiari din SUA, Marea Britanie și Canada au părăsit o sesiune a reuniunii G20, în momentul în care delegatul Rusiei și-a început prelegerea.

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a participat la această formă de protest față de Rusia împreună cu alți oficiali, printre care reprezentanții Marii Britanii și Canadei, relatează presa internațională. 

Oficialii ucraineni au luat cuvântul în cadrul sesiunii în calitate de invitați, dar au ieșit, de asemenea, în timpul prezentării Rusiei. Yellen și alți oficiali au participat la sesiune în timpul acestor remarci, dar au plecat în momentul în care ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov, a început să vorbească prin videoconferință.

Yellen a spus la începutul acestei luni că a informat-o pe gazda G20 din acest an, Indonezia, că nu va participa la unele sesiuni care includ Rusia. Potrivit oficialilor Trezoreriei SUA, deși Yellen va boicota unele dintre sesiunile care includ oficiali ruși, va participa totuși la discuțiile despre impactul războiului din Ucraina asupra economiei globale.

Președintele Biden (…) a cerut ca Rusia să fie eliminată din G20 și le-am spus clar colegilor mei din Indonezia că nu vom participa la o serie de întâlniri dacă rușii sunt acolo, a declarat Yellen. Însă pentru excluderea Rusiei din G20 este necesar sprijinul tuturor membrilor. Acest lucru este considerat improbabil, deoarece China se opune.

Miniștrii de finanțe G20 și guvernatorii băncilor centrale s-au reunit în cadrul conferinței semestriale susținute de Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială la Washington, temele cheie fiind războiul din Ucraina, securitatea alimentară și recuperarea postpandemie.

Surse: Reuters, CNN.

 

Folosim cookies