Olaf Scholz susține că “din punct de vedere practic”, Germania nu mai poate oferi armamente din propriile stocuri. A afirmat în acest sens că guvernul a cerut industriei germane de armament să specifice tot ce poate furniza rapid, în săptămânile următoare: “Ucraina a selectat tot ce are nevoie dintr-o listă, iar noi le oferim banii de care au nevoie pentru a face aceste achiziții. Scopul este de a întări armata ucraineană astfel încât să poată respinge atacul rusesc“.

Cancelarul a fost întrebat și dacă Germania va livra Ucrainei tancuri Leopard, iar Scholz a răspuns că el și cu aliații occidentali au ajuns la concluzia că cel mai indicat este să livreze arme pe care ucrainenii știu deja să le folosească, mai ales de fabriacție sovietică.

Financial Times notează faptul că Scholz și-a apărat prin aceste afirmații decizia de a nu exporta arme grele în Ucraina. Cancelarul a fost supus unor presiuni în creștere, atât de pe plan intern cât și extern, pentru a furniza tancuri și transportoare blindate în Ucraina, în anticiparea ofensivei rusești din Donbas.

Dar cancelarul a susținut că Germania nu este singura care se opune exportului de astfel de arme în Ucraina: “Uitați-vă ce fac aliații noștri apropiați. Ei și armatele lor au ajuns la concluzii similare cu ale noastre”. Politicieni din cadrul partidului lui Scholz, precum și Verzii și partenerii săi de coaliție liberali, sunt printre cei care i-au cerut să-și regândească în repetate rânduri opoziția față de furnizarea de tancuri Ucrainei. De exemplu, un deputat al Verzilor care a vizitat Kiev săptămâna trecută a spus că Germania trebuie să “furnizeze în sfârșit ceea ce are nevoie Ucraina, adică arme grele. Dar problema este în Cancelarie”.

Scholz nu este însă singurul politician german de rang înalt care evită să accepte astfel de cereri privind armamentul greu. Robert Habeck, ministrul economiei verzi, a declarat că Germania are responsabilitatea “de a nu deveni ea însăși o țintă a agresiunii rușilor, iar acest lucru s-ar putea întâmpla dacă va trimite Ucrainei tancuri sau avioane de luptă”.

Surse alternative: Reuters, FT

Folosim cookies