La acest moment, aproximativ 400 de milioane de persoane din 45 de orașe din China sunt în carantină parțială sau completă, ca parte a politicii stricte a guvernului de la Beijing pentru a combate pandemia. Deși analiștii trag un semnal de alarmă, pare că investitorii nu evaluează în mod corespunzător gravitatea consecințelor economice globale care ar putea rezulta în urma acestor ordine de izolare a populației, atrage atenția CNN.

Încercările recente ale Chinei de a încetini pandemia vor provoca probabil pierderi de cel puțin 46 de miliarde de dolari în producția economică lunară, sau 3,1% din PIB, potrivit cercetărilor de la Universitatea Chineză din Hong Kong. Analiştii nu mai cred că obiectivul Chinei pentru 2022 de creştere economică de 5,5%, cel mai puţin ambiţios din ultimele trei decenii, este realist. Banca Mondială și-a revizuit estimările pentru creșterea economică chineză în această săptămână la 5%, dar a subliniat că dacă politicile sale restrictive continuă, aceasta ar putea scădea la 4%.

CNN a scris că situația din Shanghai este alarmantă, întrucât orașul se află în carantină pe o perioadă nedeterminată. Acesta găzduiește peste 25 de milioane de persoane și funcționează ca unul dintre principalele centre de producție și de export din China. Carantina impusă de guvernul de la Beijing a dus la o penurie de alimente în Shanghai și incapacitatea de a accesa asistență medicală. De asemenea, cel mai mare port din lume a rămas fără angajați. 

Portul din Shanghai, care a gestionat peste 20% din traficul de marfă din China anul trecut, este acum, în esență, blocat. Produsele alimentare au rămas în containerele de transport, fără a fi refrigerate. Multe dintre acestea se strică din cauza perioadei foarte lungi de procesare, care a crescut la opt zile, adică cu 75% mai mult decât în mod normal. De asemenea, companiile aeriene de marfă au anulat zborurile în și dinspre oraș, iar mai mult de 90% dintre camioanele care transportau produse din zonă au fost scoase din funcțiune. 

Conform anuarului statistic al guvernului chinez, în 2021, Shanghai producea 6% din exporturile Chinei, iar închiderea anumitor fabrici din oraș și din jurul acestuia agravează și mai mult situația lanțurilor de aprovizionare. 

Uzinele furnizorilor Sony și Apple din Shanghai și din jur sunt inactive. Quanta, cel mai mare producător de notebook-uri din lume și un producător de MacBook, a oprit complet producția. Fabrica reprezintă aproximativ 20% din capacitatea de producție a notebook-urilor Quanta, iar compania a estimat anterior că va livra 72 de milioane de unități în acest an. Tesla și-a închis fabrica din Shanghai Giga, care producea aproximativ 2.000 de mașini electrice pe zi.

Vineri, Ministerul Industriei și Tehnologiei Informației din China a declarat că a trimis un grup de lucru la Shanghai pentru a pune la punct un plan de reluare a producției pentru aproape 700 de furnizori cheie din orașul închis. De exemplu, conform Reuters, Tesla ar fi produs în intervalul în care a fost închisă 50 de mii de mașini. 

Întreruperea prelungită în producția și transportul din China ar putea contribui la accelerarea unei inițiative cheie a Administrației Biden, menită să reducă dependența SUA de produsele și lanțurile de aprovizionare chinezești. Dar acest lucru vine cu repercusiuni economice imediate. Într-un discurs adresat Consiliului Atlantic săptămâna trecută, secretarul Trezoreriei Janet Yellen a declarat că SUA urmăresc îndeaproape legăturile politice și economice ale Chinei cu Rusia: “În viitor, va fi din ce în ce mai dificil să separăm problemele economice de considerente, mai largi, de interes național, inclusiv securitatea națională.”

Problemele economice vin într-un moment politic important. În această toamnă, președintele chinez Xi Jinping va depune o petiție pentru al treilea mandat ca lider al națiunii, contrar regulii care prevede un maxim de două mandate. 

Analiza integrală CNN

Foto: gopixa | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday