Autoritățile croate au înființat o comisie care să ancheteze intrarea în spațiul aerian al țării, precum și prăbușirea dronei, la data de 10 martie. O zi mai târziu, Ministerul român al Apărării (MApN), a confirmat că obiectul a venit din Ucraina și a trecut în Ungaria: ”Aeronava a intrat în spațiul aerian al României, venind dinspre Ucraina, în jurul orei 23.23 și a părăsit spațiul aerian național în jurul orei 23.26, îndreptându-se către Ungaria”.

După analizarea fragmentelor rămase, anchetatorii au explicat că ”drona purta o bombă cu pulbere organică neconvențională, descompusă în gaze după momentul impactului”, astfel că nu au rămas urme de explozibili.

Oficialii nu au dezvăluit dacă dispozitivul avea o țintă, nici țara de care aparține, precizând că aceste circumstanțe sunt investigate de Ministerul croat al Apărării. În urma incidentului nu s-au înregistrat victime, însă au fost avariate 96 de autoturisme parcate în zona exploziei. 

Evenimentul a avut loc la două săptămâni după ce Rusia a lansat ceea ce numește ”operațiune militară specială” în Ucraina. La momentul respectiv, armata ucraineană a transmis că dispozitivul de fabricație sovietică nu îi aparține, iar armata rusă nu a făcut precizări.

Surse alternative: Reuters, AP

Folosim cookies