Război în Ucraina. Bombardarea gării din Kramatorsk a venit într-un moment în care ucrainenii evacuează masiv civilii, în așteptarea unei ofensive masive în Donbas. Deocamdată atacurile ruse în zonă sunt respinse de ucraineni, care câștigă teren în Sud, spre Herson.

Potrivit ISW, care a analizat rapoartele serviciului ucrainean de informații militare, tot mai mulți soldați ruși retrași de pe Frontul de Nord în Rusia refuză să reintre în luptă, iar șansele Kremlinului de a redistribuie rapid forțe eficiente la operațiunile din Donbas scad. Statul Major ucrainean a raportat că peste 80% din personalul unor unități rusești (nespecificate) implicate anterior în operațiuni de luptă refuză să se întoarcă pe front. În același timp, comandanții ruși refuză să lase la vatră soldații ale căror contracte au expirat, forțându-i să rămână în unitățile lor. GUR (serviciul ucrainean de informații militare) a interceptat o scrisoare a șefului trupelor de rachete și artilerie ruse, Mihail Matveevski, către mai multe centre de antrenament rusești, prin care cere o cenzură strictă a informațiilor de pe front față de trupele aflate în curs de antrenament, precum și intensificarea propagandei care evidențiază beneficiile monetare ale serviciului în timp de război.

Frontul de Est. Bombadarea gării de Kramatorsk cu rachete Tochka U, arme balistice foarte vechi de producție sovietică și o rază de eroare de 150 de metri, a stârnit puternice reacții internaționale, președintele SUA declarând că aceasta este “încă o atrocitate îngrozitoare a Rusiei”.

În ciuda imaginilor cu refugiați, în special femei, unele în vârstă, decedați, Rusia a susținut inițial că a țintit o acumulare militară de trupe, iar apoi că atacul ar fi fost comis de Armata Ucraineană. Dar autoritățile ucrainene nu au făcut un secret din evacuarea masivă a civililor din Donbas în ultimele zile, avertizând public că se așteaptă la o ofensivă masivă în zonă a Armatei Ruse. Peste 6000 de civili au fost evacuați numai ieri din Donbas, Mariupol și chiar Zaporijie, dar  cel puțin 50 de persoane au fost ucise, iar altele aproape 300 rănite, în gara din Kramatorsk.

Armata Rusă continuă să desfășoare zilnic ofensive de mică amploare în Donbas, vineri fiind respinse de ucraineni șapte astfel de acțiuni. Ucrainenii au raportat că rușii au pierdut în aceste atacuri eșuate patru tancuri, două sisteme de artilerie și 11 vehicule. Forțele ruse rămân concentrate pe cucerirea localităților Rubijne și Popasna, în regiunea Luhansk și concentrate pe Marinka în regiunea Donețk. O ofensivă amplă, din mai multe drecții, inclusiv dinspre Izium spre Sloviansk este așteptată la finalul acestei săptămâni, sau la începutul săptămânii viitoare.

Frontul de Sud. Rezistența ucraineană la Mariupol continuă, în ciuda faptului că rușii pretind că au control asupra centrului orașului. Ieri au fost nevoiți să bombardeze Mariupol de pe mare, ceea ce poate indica și o oarecare epuizare a stocurilor de muniții. Zilele trecute, rușii au lansat din Crimeea (spre Odesa) rachete antinavă, care nu sunt folosite în mod obișnuit pentru atacarea unor ținte terestre.

ISW consideră că este probabil ca ucrainenii să fi ocupat mai multe teritorii la vest de Herson, amenințând controlul rusesc asupra orașului. Statul Major ucrainean a raportat că forțele ruse au lansat contraatacuri fără succes în această direcție, iar un voluntar canadian care luptă cu forțele ucrainene a susținut pe 8 aprilie că unitatea sa luptă în Belozerka, la 15 km vest de Herson. Aceste informații nu au putut fi confirmate în mod independent. Guvernatorul regiunii Nikolaev a declarat că forțele ruse continuă să bombardeze orașul și răspândesc zvonuri că vor ataca Nikolaev cu mii de tancuri și 5.000 de soldați, care s-ar afla în zonă. ISW arată că forțele ruse rămân în defensivă pe Frontul din Sud și continuă să piardă teren în fața unor ofensive ucrainene limitate dar eficiente.

Analiza integrală ISW

Folosim cookies