Potrivit Financial Times, Moscova și Kievul discută o pauză a ostilităților ca parte a unui posibil acord care ar presupune ca Ucraina să renunțe la eforturile de aderare la NATO, în schimbul garanțiilor de securitate și al perspectivei de a adera la UE. Proiectul de document de încetare a focului nu conține nicio referire la trei dintre cerințele inițiale ale Rusiei – “denazificarea” – un termen folosit pentru îndepărtarea guvernului de la Kiev, “demilitarizarea” – în sensul limitării armamentului de care Ucraina poate dispune și o protecție legală pentru folosirea limbii ruse în instituțiile publice.

Trimișii ambelor părți se întâlnesc marți la Istanbul într-o a patra rundă de discuții menite să oprească într-un fel ostilitățile, în condițiile în care ofensiva terestră a Rusiei pare blocată, dar aceasta continuă bombardamentele, suferind în același timp pierderi masive din cauza hărțuirii din partea forțelor ucrainene.

Totuși, mai scrie Financial Times, Ucraina și susținătorii săi occidentali rămân sceptici cu privire la intențiile lui Putin, temându-se că aceste discuții reprezintă doar o perdea de fum care ar permite Armatei Ruse să păstreze pozițiile deținute și să câștige timp pentru a-și reface forțele pentru o nouă ofensivă.

David Arakhamia, unul dintre negociatorii ucraineni a declarat pentru FT că părțile sunt aproape de acord cu privire la garanțiile de securitate și cu aderarea Ucrainei la UE, dar că toate acestea trebuie privite cu prudență. Un alt participant la negocieri spune că Rusia își schimbă poziția de la o zi la alta.

Rusia “nu poate și nu va vorbi despre progres în negocieri, pentru că asta ar putea doar să dăuneze procesului de pace”, a declarat pentru presa rusă Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, adăugând că progresele nu sunt semnificiative.

Pentru că Ucraina a mai beneficiat de un statut de neutralitate și de garanții din partea marilor puteri, dar asta nu a ferit-o de invazia rusă, acum negociatorii ucraineni vor “o formulare apropiată de articolul 5 din Carta NATO”, prin care membrii alianței trebuie să se ajute reciproc dacă unul dintre ei este atacat. În acest acord de garantare a Ucrainei ar trebui să intre Rusia, SUA, Marea Britanie, Canada , Franța, Germania, China, Italia, Polonia, Israel și Turcia, dar aceste țări încă nu și-au exprimat un astfel de acord.

Moscova vrea la schimb recunoașterea Crimeei și a unor teritorii din Donbas ca fiind teritorii ale Federației Ruse.

Sursa: Financial Times

Foto: 9dreamstudio | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday