UPDATE: Agenția pentru Energie Atomică (AIEA) transmite printr-un comunicat de presă că, în acest moment, faptul că este întreruptă alimentarea cu energie electrică nu are impact critic asupra siguranței: Pierderea de energie la centrala nucleară de la Cernobîl din Ucraina nu are niciun impact critic asupra siguranței. Căldura bazinului de stocare a combustibilului uzat și volumul de apă de răcire sunt suficiente pentru reducerea eficientă a căldurii fără a fi nevoie de alimentare cu energie electrică”.

Știrea inițială:

NPC Ukrenergo, operatorul sistemului electric ucrainean a transmis un comunicat în care se arată că “din cauza acțiunilor militare ale ocupanților ruși, centrala nucleară de la Cernobîl a fost deconectată complet de la rețeaua electrică. Centrala nucleară nu are alimentare cu energie electrică. Acțiunile militare sunt în desfășurare, așa că nu există nicio posibilitate de restabilire a liniilor”.

La rândul său, Compania Nucleară ucraineană Energoatom a transmis pe canalul său de Telegram că “în depozitul de combustibil uzat Numărul 1 sunt aproximativ 20.000 de ansambluri de combustibil uzat. Au nevoie de răcire constantă, care este posibilă doar dacă există energie electrică. Fără energie, pompele nu vor produce răcirea. Ca urmare, temperatura combustibilului uzat va crește, existând riscul emanării unor substanțe radioactive în mediul exterior. Din cauza vântului, un eventual nor radioactiv poate fi transferat în alte regiuni din Ucraina, Belarus, Rusia, Europa. De asemenea, sistemul de stingere a incendiilor nu funcționează. Acesta este un risc uriaș în cazul unui incendiu care poate apărea ca urmare a unei lovituri de obuz. În prezent, ostilitățile continuă, ceea ce face imposibilă efectuarea reparațiilor și reluarea alimentării cu energie, se arată în mesajul companiei ucrainene Energoatom.

Energoatom a mai comunicat anterior că 200 de angajați sunt blocați în interiorul fostei centrale de la cucerirea zocei de excludere de către Armata Rusă, iar personalul este în pericol de a fi iradiat cu o doză periculoasă de radiații.

Anterior, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a comunicat faptul că nu mai are control asupra instalațiilor de monitorizare a radiațiilor și că “nimeni nu înțelege ce se întâmplă la Cernobîl”.

Surse alternative: Reuters, Interfax

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday