Bacău. Incendiu la un depozit de materiale lemnoase în care se găsesc și vopsele, pe strada Gheorghe Donici. Arde o suprafață de 300 de metri pătrați, dar pompierii spun că nu există risc de extindere.

Incendiul se manifestă într-un depozit de materiale lemnoase, în care se află și lacuri, vopsele și recipiente aflate sub presiune. Depozitul se află pe strada Gheorghe Donici, în cartierul CFR.

Într-o intervenție pentru postul Digi24, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău a anunțat că pompierii intervin cu șapte autospeciale de stingere, o autospecială de lucru la înălțime și două cisterne cu apă de la Primărie. De asemenea, a fost adus și un echipaj SMURD. Până în acest moment, nu au fost înregistrate victime.

Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că se intervine pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Folosim cookies