Meta anunță dezvoltarea unui supercomputer, “AI Research SuperCluster”. Deja operațional, acesta va evolua și va fi folosit la construirea Metaversului, devenind, potrivit companiei, unul dintre cele mai puternice din lume.

Compania Meta, care deține Facebook, va intra în cursa globală pentru a construi cele mai mari și mai puternice computere cu noul său produs, “AI Research SuperCluster” (RSC).

În prezent, inteligența artificială poate îndeplini sarcini precum traducerea textului și contribuie la identificarea conținutului potențial dăunător, dar dezvoltarea următoarei generații va necesita supercomputere puternice, capabile să efectueze un număr extrem de mare  de operațiuni pe secundă (10¹⁸).

RSC îi va ajuta pe cercetătorii Meta în construirea de modele machine learning mai bune, care pot învăța din mii de miliarde de exemple, pot lucra cu sute de limbi diferite pentru analiza textelor și vor dezvolta noi instrumente de realitate augmentată.

În cele din urmă, spune compania, supercomputerele vor deschide calea către construirea de tehnologii pentru următoarea platformă de socializare – metaversul, unde aplicațiile și produsele bazate pe inteligență artificială vor juca un rol important. Supercomputerul este deja funcțional iar cercetătorii companiei îl folosesc, dar la momentul de față accesul său la internet este limitat.

RSC este în prezent  format din 760 de sisteme Nvidia DGX A100 cu un total de 6.080 de GPU, despre care Meta susține că ar trebui să-l pună în competiție cu computerul Perlmutter de la Lawrence Berkeley National Lab. 

Surse alternative: Techcrunch, Meta

Folosim cookies