Germania. Raportul independent privind cazurile de pedofilie ale unor preoți catolici îl acuză pe fostul papă, Benedict al XVI-lea, că a știut și a acoperit comiterea unor abuzuri sexuale săvârșite asupra unor copii, în perioada în care era Arhiepiscop de München (1977 – 1982).

Mult așteptatul raport al grupului de avocați independenți de la Munchen îl indică nominal pe cardinalul Joseph Ratzinger, numele și titlul de la acea vreme al viitorului Papa Benedict al XVI-lea, ca fiind implicat, în sensul în care a fost informat despre fapte, dar nu a luat nicio măsură.

“Credem că [fostul Papă] poate fi acuzat de abatere în patru cazuri de pedofilie. Două dintre aceste cazuri vizează abuzuri comise în timpul mandatului său și sancționate de stat. În ambele cazuri, făptuitorii au rămas activi în pastorală. Preoții aceia și-au continuat munca fără sancțiuni. Biserica nu a făcut nimic. El susține că nu știa despre anumite fapte, deși noi credem că nu este așa”, a spus avocatul Martin Pusch într-o conferință în care a anunțat principalele descoperiri ale anchetei.

Joseph Ratzinger a fost cardinal de München din 1977 până în 1982, ocupând apoi mai multe funcții în cadrul Vaticanului. Din 2005 și până în 2013, a devenit liderul Bisericii Catolice, sub numele Papa Benedict al XVI-lea. În 2013 a demisionat subit, invocând motive de sănătate. La vremea respectivă, abia ieșeau la suprafață primele informații privind abuzurile sexuale comise de unii preoți catolici. Ratzinger este singurul papă care a părăsit funcția prin demisie, în ultimii 600 de ani.

Imediat după aceea, în 2014, succesorul său, Papa Francisc a cerut iertare în numele Bisericii Catolice pentru abuzurile comise de preoții acesteia, iar în 2021 a schimbat regulamentele, astfel încât aceștia să poată fi judecați de instanțele penale ale fiecărui stat în care activează.

Surse alternative: Deutsche Welle, BBC

Folosim cookies