Mai mulți cercetători români au făcut un apel către editurile academice, inclusiv unele prestigioase din Marea Britanie, pentru a înlătura numele Elenei Ceaușescu din secțiunea de autori a unor lucrări academice publicate în perioada comunismului, pe care și le-a însușit în mod fraudulos. 

Experții spun că o parte din lucrările fostei soții a lui Nicolae Ceaușescu încă pot fi accesate și citate, în ciuda dovezilor care atestă faptul că aceasta nu avea studii superioare în domeniul științific și nu era capabilă de a recunoaște formulele chimice predate în primul an de facultate.

De asemenea, specialiștii cer și retragerea titlurilor onorifice, premiilor și lucrării de doctorat ale Elenei Ceaușescu, și au solicitat instituțiilor care au acordat aceste titluri – printre care și Societatea Regală de Chimie din Marea Britanie și Politehnica Regală din Centrul Londrei (acum Universitatea Westminster) – să admită că toată cariera acesteia a fost pur și simplu inventată. Lucrarea de doctorat a soției liderului comunist încă este recunoscută în România, deși este admis faptul că nu a fost scrisă de aceasta. 

The Guardian notează că, deși reputația falsă de cercetător a Elenei Ceaușescu a avut sprijinul total al întregului regim comunist și, implicit, a României, nu ar fi putut atinge un nivel atât de înalt de recunoaștere internațională fără ajutorul publicațiilor din Occident, a instituțiilor și a relațiilor politice ale lui Nicolae Ceaușescu, în perioada în care democrațiile lumii au considerat că acesta este o speranță de dizidență față de URSS (în anii 1970). 

Soții Ceaușescu au fost executați pe 25 decembrie 1989, în urma unei revolte populare reprimată dur înainte ca armata să schimbe tabăra și să aresteze culplul prezidențial.

Sursa: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday