Primele rezultate de laborator asupra variantei Omicron au venit de Alex Sigal, șeful laboratorului Africa Health Research Institute. La puțin timp după miezul nopții, acesta a scris pe Twitter că echipa sa a testat 14 probe de sânge de la 12 persoane cu un eșantion viu din varianta Omicron. Toate cele 12 persoane au fost vaccinate cu Pfizer, iar șase dintre ele trecuseră și prin boală, anterior vaccinării. Echipa precizează că studiul este parțial, necesită revizuire iar rezultatele, încă preliminare, vor fi corectate pe măsură ce alte teste sunt complete.

Potrivit Bloomberg, studiul din Africa de Sud constată o reducere de 40 de ori a numărului de anticorpi eficienți împotriva variantei Omicron. Alex Sigal precizează însă că Omicron nu se sustrage compet de la protecția oferită de vaccin, dar reducerea semnificativă a anticorpilor ridică semne de întrebare cu privire la cât de durabilă este aceasta. “Doar ca să fie foarte clar, rezultatul este mai bun decât mă așteptam. Faptul că și varianta Omicron are nevoie de receptorul ACE2 și că ocolirea imunității este incompletă, înseamnă că problema Omicron este rezolvabilă cu instrumentele pe care le avem. Un rapel (doza a III-a, n.r.) probabil ar scădea șansele de infectare și, mai ales de dezvoltare a unei forme severe a bolii. Cei care s-au vaccinat cu două doze ar trebui să primească doza a III-a, iar cei care au trecut prin boală și nu s-au vaccinat ar trebui să se vaccineze”, a spus Sigal într-o prezentare online a rezultatelor sale, potrivit Bloomberg.


La scurt timp după ce Sigal a anunțat rezultatele echipei sale, un alt grup de cercetători, de la Institutul Karolinska din Suedia, a anunțat rezultatele unui al doilea studiu, realizat pe 17 probe provenite de la persoane vaccinate, în interacțiune cu un virus Omicron creat artificial, în laborator. Echipa de la Karolinska a constatat o reducere de șapte ori a eficienței anticorpilor, ceea ce, potrivit echipei suedeze înseamnă că “Omicron este cu siguranță mai rău decât Delta, dar, din nou, nu atât de extrem pe cât ne așteptam”.

După prezentarea rezultatelor celor două echipe de cercetători, doctorul Mike Ryan, directorul departamentului pentru Urgențe Sanitare al OMS, a declarat pentru AFP că nu există niciun semn că Omicron ar cauza forme mai grave de boală decât Delta sau alte variante pentru persoanele vaccinate: “Avem vaccinuri extrem de eficiente care s-au dovedit eficace împotriva tuturor variantelor de până acum, în ceea ce privește boala severă și spitalizarea. Nu există niciun motiv să ne așteptăm că nu va fi așa și în cazul Omicron. Datele inițiale sugerează că Omicron nu produce forme mai severe ale bolii decât Delta. Deocamdată știm că direcția este către o formă mai ușoară a bolii”, a mai spus dr. Ryan.

Context:

  • La apariția variantei Delta testele de laborator au arătat că aceasta reduce de două până la trei ori numărul anticorpilor eficienți, dobândiți în urma vaccinării sau a trecerii prin boală. Varianta Beta, care a circulat în Africa de Sud a cauzat o reducere a eficienței vaccinurilor de până la opt ori;
  • Directorul științific al Pfizer, Mikael Dolsten, a declarat anterior pentru Business Insider că ar fi îngrijorat dacă Omicron ar duce la o scădere de 10 ori sau mai mare a nivelurilor de anticorpi eficienți. O scădere de această amploare, a spus el, l-ar face îngrijorat că vaccinurile actuale nu vor oferi suficientă protecție și că ar fi nevoie de dezvoltarea unui alt ser, specific pentru Omicron. “Dacă depășim o scădere de 10 ori a nivelului de neutralizare, cred că începem să intrăm în zona galbenă sau chiar roșie, când imunitatea este probabil scăzută și durează puțin timp după vaccinare”, a spus Dolsten pe 29 noiembrie.
  • Echipa din Africa de Sud care a prezentat azi-noapte rezultatele studiului pe Omicron a participat în primăvară la studiul care a arătat că vaccinurile Astra Zeneca nu sunt eficiente împotriva variantei Beta. Studiul respectiv a dus la decizia guvernului sud-african de a renunța la achiziționare acelor vaccinuri. Aceeași echipă precizează acum că rezultatele oferite nu sunt finale și nu au fost publicate într-un jurnal medical. Alex Sigal a avertizat pe Twitter că “este probabil să ajustăm rezultate, pe măsură ce facem mai multe experimente”.
  • Studiul din Africa de Sud a analizat doar mostre de sânge de la persoane care au primit două injecții cu vaccinul Pfizer, nu și de la persoane care au primit doza a III-a. Cinci din cele șase probe de sânge provenite de la persoane care au fost atât vaccinate, cât și infectate anterior au prezentat niveluri relativ ridicate de anticorpi neutralizanți împotriva Omicron.
  • Mai mulți dezvoltatori de vaccinuri, inclusiv Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson, lucrează deja la injecții specifice Omicron. În zilele următoare sunt așteptate propriile evaluări ale eficienței vaccinurilor actuale, din partea fiecăruia dintre producători.
  • Vaccinurile activează și alte părți ale sistemului imunitar, în special celulele B și T, care conferă organismului o memorie pe termen lung și, în unele cazuri, capacitatea de a produce anticorpi și împotriva variantelor mutante ale virusurilor.

Surse: Blooomberg, BBC, Business Insider

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday