Unul dintre jucătorii echipei de rugby de la Baia Mare și alți doi pasageri ai cursei speciale Tarom, repatriați ieri din Africa de Sud, au fost confirmați cu Covid, în urma testelor PCR. Se vor face secvențieri genetice pentru a determina dacă este vorba de tulpina Omicron.

Sportivul de la Baia Mare a fost internat în spital, chiar dacă nu are simptome și, la fel ca toți colegii săi, era vaccinat anti-Covid. Ministerul Sănătății informează că acestuia i s-a recoltat o nouă probă care va fi trimisă mâine pentru secvențiere la Institutul “Cantacuzino” din București, pentru a determina tipul de tulpină Covid cu care a fost infectat.

Pe lângă cei 29 de sportivi și membrii ai delegației echipei de rugby CSM Știința Baia Mare, în aeronava Tarom s-au aflat în toal 70 de persoane, 46 de români și 24 de cetățeni străini.

Au aterizat marți la Baza 90 de la Otopeni, au fost testați cu teste rapide, care au ieșit toate negative. Tot ieri, le-au fost prelevate probe pentru testarea RT-PCR și, potrivit informațiilor Biziday, alți doi români, aflați în carantină, au avut rezultat pozitiv.

Toate probele pozitive, atât de la București cât și de la Baia Mare, vor fi secvențiate genetic pentru a determina tipul de tulpină Covid.

Reamintim că o aeronavă Tarom, trimisă special de guvern, a repatriat din Africa de Sud cetățenii blocați în această țară, după oprirea zborurilor, în contextul identificării noi tulpini a coronavirusului, Omicron.

Folosim cookies