Încă o dată, Marea Britanie și Europa se îndreaptă în direcții opuse, iar The Guardian a făcut o sinteză a opiniilor exprimate de oamenii de știință britanici, pentru a înțelege dacă actuala creștere a numărului de cazuri din UE reprezintă o tendință pe care o va urma și Marea Britanie, sau, din contră, UK este înainte în timingul epidemic, iar în țările UE va urma o scădere a incidenței epidemice.

De câteva săptămâni numărul cazurilor de infectare cu coronavirus scade în Marea Britanie, după un vârf de peste 50 de mii pe zi atins pe 21 octombrie, dar în Franța, Germania și Austria crește, atingând recorduri nemaivăzute în valurile anterioare ale pandemiei.

Profesorul Mark Woolhouse de la Universitatea Edinburgh este clar în această problemă: “Cred că Regatul Unit este în față în prezent și Europa ne urmărește”, a spus el pentru Observer. Un factor major în acest proces a fost sosirea variantei Delta a virusului Covid, a adăugat el. “Valul IV și această tulpină sunt substanțial mai grave decât variantele anterioare și au lovit multe țări europene mult mai târziu decât au făcut-o în Marea Britanie. Delta s-a răspândit în aceste națiuni într-un moment în care protecția vaccinului, de obicei la cei mai vulnerabili, cei care au fost vaccinați primii, începuse să scadă semnificativ.”

Acest punct de vedere este susținut și de profesorul Neil Ferguson de la Imperial College din Londra, care a declarat la BBC că el crede că Regatul Unit se află într-o situație destul de diferită față de alte națiuni europene, unde se iau acum în considerare restricțiile asupra libertăților: “Am avut două sau trei săptămâni de scădere a numărului de cazuri și de spitalizări. De asemenea, am avut un număr foarte mare de cazuri – între 30.000 și 50.000 pe zi – în ultimele patru luni, de la începutul lunii iulie. Acest lucru a avut, evident, unele dezavantaje. De asemenea, în mod paradoxal, a avut un avantaj de a întări imunitatea populației în comparație cu țări precum Germania, Olanda și Franța, care au avut un număr mult mai mic de cazuri și abia acum înregistrează o creștere.”

Profesorul Michael Head, de la Universitatea din Southampton, susține, de asemenea, că țările europene ajung acum la punctul în care se afla Regatul Unit în urmă cu câteva luni: “Marea Britanie a lansat un program de vaccinare mai devreme decât majoritatea țărilor și, prin urmare, a experimentat mai devreme, dar doza booster (a treia) are aici, în Marea Britanie, în mod clar un impact asupra numărului internărilor și a cazurilor noi la populațiile mai în vârstă.” UK a început vaccinarea acestora în septembrie, înaintea țărilor europene.

Profesorul Paul Hunter de la Universitatea din East Anglia spune că “nu suntem în spatele Europei în acest val, ci UE este în spatele nostru. În prezent, nu asistăm la o creștere de aceeași amploare, în mare parte din cauza numărului mare de cazuri din ultimele luni, pe care majoritatea Europei nu le-a avut. Excepția cheie este România, care tocmai a avut un vârf mare și care acum înregistrează un declin. Această evoluție este tipică unei epidemii care devine endemice (se repetă sezonier)”, adaugă Hunter. “Deci, probabil, ne putem aștepta la oscilații, la creșteri și scăderi în întreaga Europă și în UK în următorul an și ceva. Uneori, UK va fi mai rău decât Europa, alteori situația va fi mai rea decât la noi”, a mai spus profesorul britanic.

Sursa: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday