China. Tendință de scădere în producția industrială, pentru prima dată de la începutul pandemiei, pe fondul scumpirii energiei și al combustibililor.

Biroul Național de Statistică din China a publicat un sondaj care indică o posibilă contracție a activității industriale, mai ales în sectoarele energofage. “Imaginea de ansamblu este că industria a ieșit din zona fierbinte [de creștere rapidă – n.r.] chiar înainte de scumpirea energiei și scumpirea combustibililor”, a scris Julian Evans-Pritchard, economist chinez senior la Capital Economics, citat de CNN.

Redresarea economică a Chinei, după izbucnirea pandemiei s-a bazat pe construcții și pe activitatea manufturieră și aceste sectoare, puternic consumatoare de energie și combustibili continuă să joace un rol vital. Din iunie, criza energetică și scumpirea combustibililor, inclusiv a cărbunelui, pe piețele internaționale, au început să se facă simțite și au culminat cu întreruperi de curent pentru consumatorii casnici, forțând și fabricile să reducă producția. CNN observă că această situație ar putea pune și mai multă presiune pe lanțurile de aprovizionare globale.

Pe de altă parte, Biroul de Statistică al Chinei indică faptul că sectorul serviciilor își revine iar cererea consumatorilor este în creștere.

Analiștii și-au redus în ultimele zile previziunile de creștere a economiei chineze în 2021, inclusiv din cauza riscurilor de blocaj generate de datoriile conglomeratului  Evergrande.

Sursa: CNN

Folosim cookies