Relația dintre Franța și SUA, detensionată după o discuție telefonică între Joe Biden și Emmanuel Macron. Președintele american a recunoscut că ar fi trebuit ca Franța să fie informată de negocierile cu Australia pentru submarine nucleare. Ambasadorul francez va reveni la Washington săptămâna viitoare.

Birourile de presă ale celor doi președinți au anunțat că aceștia vor purta un dialog pentru reconstruirea încrederii și că se vor întâlni la finalul lunii octombrie, în Europa. Totodată, se arată în declarația comună, SUA s-au angajat să sprijine misiunile antiteroriste demarate de țările europene în regiunea africană Sahel.

Reprezentanții biroului de presă al președintelui Macron declarau, înainte de convorbirea telefonică a celor doi lideri, că lui Biden îi vor fi cerute clarificări despre modul în care a fost negociat contractul dintre SUA și Australia, fără implicarea Franței, care avea deja un acord cu Asutralia.

CNN notează că relațiile dintre cele două state au ajuns în cel mai tensionat punct al ultimilor aproape 20 de ani, de la invazia americană în Irak. Președintele Emmanuel Macron a decis să nu participe la cea de-a 76-a adunare ONU, la New York, întâlnire la care Biden a discutat în persoană cu premierul Australiei, Scott Morrison, dar și cu Boris Johnson. De altfel, Morrison a declarat că nu va vorbi cu Macron, cât timp se află la lucrările ONU, întrucât nu consideră momentul a fi oportun.

Săptămâna trecută, ministrul francez al Afacerilor Externe declara că decizia Australiei de a anula contractul pentru achiziția a 12 submarine franceze, în favoarea contractului american, este ”o lovitură pe la spate”. Două zile mai târziu, diplomația franceză anunța ca ambasadorii din SUA și Australia au fost rechemați de la posturi.

Sursă alternativă: CNN

Folosim cookies