Scoția. Guvernul va trimite armata să suplinească criza serviciului public de ambulanțe, confruntat cu creșterea numărului zilnic de noi infectări cu Covid. Premierul a cerut cetățenilor scuze pentru timpii mari de așteptare a unei ambulanțe.

Premierul Nicola Sturgeon a declarat că Serviciul Scoțian de Ambulanțe s-a confruntat, în ultimul timp, cu o criză acută, în mare parte din cauza pandemiei. Doamna Sturgeon și-a cerut public scuze persoanelor care trebuie să aștepte prea mult timp până la sosirea paramedicilor și a precizat că, pe lângă un plan de 20 de milioane de lire sterline alocat pentru angajarea suplimentară a 300 de persoane, guvernul va apela la serviciile armatei.

“O astfel de asistență militară este în acest moment asigurată în Anglia, în ajutorul serviciilor de ambulanță și, desigur, armata a mai intervenit și în trecut, tot în cadrul pandemiei, a declarat Nicola Sturgeon.

Opoziția scoțiană a arătat că cetățenii sesizează că au așteptat și 23 de ore o ambulanță și o critică pe Sturgeon, care săptămâna trecută a refuzat să recunoască existența unei crize de acest fel.

Scoția înregistrează acum aproape cinci mii de cazuri pe zi de infectare cu coronavirus,  4,917 noi cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Peste 4 milioane, din cele 5 milioane (75%) de locuitori ai Scoției au primit cel puțin o doză de vaccin. 

Sursa: The Guardian

Foto: Dreamstime.com/ David Ridley 

Folosim cookies